Neață și Secară pupat Piața Independenței sau cum să înghiți broasca râioasă și să te lingi pe buze de plăcere

bula_costica_neata_PNL_saptamanalulrozeDupă un an sabatic, în care s-a destrăbălat prin patru partide, deputatul Florin Secară a revenit la originile-i politice. Unde a fost întâmpinat cu brațele deschise de Costică Neață, pleșuvul și alunecosul cap al PDL-ului mioritic.

După ce a calculat, rapid, în minte, potențialul profit, cu ochii sticlind de emoția revederii, Neață s-a oferit să taie vițelul cel gras și să întindă masa mare în cinstea întoarcerii traseistului rătăcitor. Cu condiția ca acesta să achite consumația.

Ceea ce nu-i de mirare.

În permanentă foame de bani, după ce a vândut, de câte două trei ori, toate funcțiile de parlamentari, primari, consilieri, directori de deconcentrate de pe gard, sperând că PNL va ajunge la guvernare, Neață, țăran viclean și uns cu toate alifiile de la Milcovul, n-are scrupule. I-ar accepta în partid (PDL sau PNL, nu contează), numindu-i în funcții de conducere, chiar și pe teroriștii din Statul Islamic. Important este să-i ofere un preț bun.

Ciudat este, dacă ce susține Neață în conferințele de presă corespunde realității, că și membrii PDL l-au primit foarte bine pe cel ce i-a lăsat de izbeliște la greu în urmă cu câteva luni.

Pentru cine nu-și mai amintește, Florin Secară n-a plecat la Mișcarea Populară pur și simplu. A făcut-o chiar înainte de alegerile pentru conducerea organizației PDL Vrancea, la șefia căreia voia să candideze în numele deloc puținilor contestatari ai lui Costică Neață.

Perceput ca lider al taberei opozanților, Secară se jura, de fiecare dată când aceștia se îndoiau de loialitatea lui, că le va sta alături până la victorie. I-a tradus imediat ce au ieșit actele PMP, atras de cântecul de sirenă blondă al Elenei Udrea.

Abandonată de conducător (pentru cei ce nu știu, Secară a fost militar de carieră), gest dezonorant care în termeni cazoni se numește dezertare, incapabilă să se regrupeze într-un timp scurt, echipa anti-Neață a fost înfrântă la limită.

Din când în când, se spune, un politician, trebuie să înghită, dimineața, pe stomacul gol (nu rețin dacă și pe nemestecate), o broască râioasă. Așa își va antrena stomacul ca să facă față mai ușor acelor situații cu care se confruntă și care provoacă repulsie unor oameni normali.

Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că membrii fostului PDL din Vrancea urmează o adevărată dietă pe bază de broaște râioase, șerpi, mătrăgună și alte scârboșenii. Fapt ce ar explica entuziasmul cu care l-au întâmpinat pe Secară, la revenirea în partid.

 

 

ga('create', 'UA-9366006-2', 'saptamanalulroze.ro'); ga('send', 'pageview');